Luni-vineri intre orele 09.00-18.00
Fax: 021.202.31.00
Vedere de pe statia spatiala internationala.jpg
Zburând pentru prima oară în 1984, naveta Discovery este cea de-a treia navetă spaţială operaţională şi cea mai bătrână dintre cele aflate în serviciul centrului NASA. Discovery a efectuat misiuni de cercetare, dar şi de asamblare a Staţiei Spaţiale Internaţionale.
Naveta işi trage numele de la vasul de explorare Discovery, care l-a însoţit pe exploratorul James Cook în timpul ultimei sale călătorii importante.
Discovery a fost naveta care a lansat telescopul spaţial Hubble, iar a doua şi a treia misiune de întreţinere a telescopului au fost conduse, de asemenea, de echipajul de pe Discovery. Naveta a lansat proba Ulysses şi trei sateliţi TDRS, fiind totodata aleasă de două ori ca vehicul pentru reîntoarcerea la zbor, prima dată în 1986, după dezastrul navetei Challenger (produs în 1984), dar şi în cele două misiuni din iulie 2005 şi iulie 2006, după dezastrul navetei Columbia (produs in 2003).

Naveta a făcut 38 zboruri, petrecând 352 zile în spaţiu, completând 5,628 orbite. A parcurs 230,003,477 km (pana in decembrie anul trecut). Discovery a efectuat cele mai multe zboruri individuale decât orice altă navetă în istorie.

Misiuni importante:
STS-41-D: Primul zbor
STS-51-D: A transportat primul membru al Congresului American în spaţiu, Senatorul Jake Garn (R-UT)
STS-26: Reîntoarcere la zbor după dezastrul Challenger (STS-51-L)
STS-31: Lansarea Telescopului Spaţial Hubble
STS-95: Al doilea zbor al lui John Glenn, cel mai bătran om în spaţiu şi al doilea membru al Congresului în spaţiu.
STS-92, a 100-a misiune a unei Navete Spaţiale
STS-114: Reîntoarcere la zbor după dezastrul Columbia (STS-107)
STS-121: A doua misiune de reîntoarcere la zbor după Columbia şi prima lansare pe data de 4 iulie, ziua naţională a Statelor Unite Ale Americii.
STS-116: Prima lansare pe timp de noapte după dezastrul Columbia
STS-131: Cea mai lunga misiune pentru Discovery

Conform informarilor oficiale, Discovery va fi scoasă din uz în acest an, iar NASA a oferit naveta către Smithsonian Institution's National Air and Space Museum pentru expunere şi conservare ca parte a colecţiei naţionale după ce va fi scoasă din uz urmand ca aceasta sa inlocuiasca naveta Enterprise în interiorul muzeului.
lansare.jpg
Discovery.jpg

Avem grija de investitia dumneavoastra

Daca intentionati sa adaugati pe lista bunurilor dumneavoastra o casa de vacanta sau o vila superba in aceasta perioada, va oferim pachetul complet de servicii: design, proiectare, executie si finisare.
home-business.jpg
Recieve news about this website directly to your mailbox
Scrieţi codul de control "5480"
Statii de epurare pentru curatarea unei cantitati de apa cuprinsa intre 0,8 mc/zi si 30 mc/zi la preturi cuprinse intre 1.800 euro+tva si 19.450 euro+tva.
* Preturile contin discount fata de lista de pret a fabricantului.
** Pentru detalii va rugam sa ne contactati pe tcc.vanzari@gmail.com

Meniu

Imobilele ofertate "la rosu" de fapt sunt predate cumparatorului avand o serie de lucrari care le pot cataloga ca fiind constructii predate "la gri", insa pentru care alte societati va solicita sume suplimentare, iar noi nu.

TCC HOUSE 1 (casa noua P+E+M);
Suprafata construita la sol = 109,10 mp;
Suprafata totala desfasurata = 330 mp;
Pret “la rosu” = 62.640 € + TVA
Pret “la cheie” = 95.000 € + TVA

TCC HOUSE 2 (vila noua P+2E);
Suprafata construita la sol = 97,45 mp;
Suprafata totala desfasurata = 234 mp;
Pret “la rosu” = 47.570 € + TVA
Pret “la cheie” = 76.900 € + TVA

TCC HOUSE 3 (vila noua P+2E);
Suprafata construita la sol = 97,45 mp;
Suprafata totala desfasurata = 235 mp;
Pret “la rosu” = 49.900 € + TVA
Pret “la cheie” = 79.000 € + TVA

TCC HOUSE 4 (casa noua P+E);
Suprafata construita la sol = 87,50 mp;
Suprafata totala desfasurata = 175 mp;
Pret “la rosu” = 39.000 € + TVA
Pret “la cheie” = 69.800 € + TVA

TCC HOUSE 5 (casa noua P+E);
Suprafata construita la sol = 70,50 mp;
Suprafata totala desfasurata = 141 mp;
Pret “la rosu” = 37.000 € + TVA
Pret “la cheie” = 62.000 € + TVA

TCC HOUSE 6 (casa P+E);
Suprafata construita la sol = 84 mp;
Suprafata totala desfasurata = 165 mp;
Pret “la rosu” = 41.000 € + TVA
Pret “la cheie” = 69.000 € + TVA

TCC HOUSE 7 (casa de vacanta P+M);
Suprafata construita la sol = 114,92 mp;
Suprafata totala desfasurata = 179 mp;
Pret “la rosu” = 45.500 € + TVA
Pret “la cheie” = 67.900 € + TVA

TCC HOUSE 8 (vila P+1E+M);
Suprafata construita la sol = 85,50 mp;
Suprafata totala desfasurata = 265 mp;
Pret “la rosu” = 54.000 € + TVA
Pret “la cheie” = 91.000 € + TVA

TCC HOUSE 9 (casa de vacanta P+M);
Suprafata construita la sol = 127 mp;
Suprafata totala desfasurata = 254 mp;
Pret “la rosu” = 52.000 € + TVA
Pret “la cheie” = 79.000 € + TVA

TCC HOUSE 10 (casa P+E);
Suprafata construita la sol = 106 mp;
Suprafata totala desfasurata = 211 mp;
Pret “la rosu” = 51.000 € + TVA
Pret “la cheie” = 83.000 € + TVA

TCC HOUSE 11 (vila montana P+E+M);
Suprafata construita la sol = 130,72 mp;
Suprafata totala desfasurata = 345 mp;
Pret “la rosu” = 65.000 € + TVA
Pret “la cheie” = 95.000 € + TVA

TCC HOUSE 12 (vila de lux P+E);
Suprafata construita la sol = 180 mp;
Suprafata totala desfasurata = 385 mp;
Acoperis: 180 mp usor inclinat si hidroizolat cu lichid ceramic
Pret “la rosu” = 79.500 € + TVA
Pret “la cheie” = 135.000 € + TVA

TCC HOUSE 13 (vila de lux P+E);
Suprafata construita la sol = 180 mp;
Suprafata desfasurata = 385 mp;
Acoperis: 300 mp a carui invelitoare va fi in functie de etapa comandata, respectiv
- “la rosu” fiind folosita tabla ondulata tip Lindab (garantata 15-20 ani) sau
- “la cheie” fiind folosite tigle de beton realizate cu tehnologie suedeza (garantate 50 ani)
Pret “la rosu” = 87.000 € + TVA
Pret “la cheie” = 135.000 € + TVA

TCC HOUSE 14 (Locuinta trifamiliala dotata cu lift: P+2E);
Suprafata construita la sol = 200 mp;
Suprafata totala desfasurata = 600 mp;
Acoperis: 300 mp a carui invelitoare va fi in functie de etapa comandata, respectiv
- “la rosu” fiind folosita tabla ondulata tip Lindab (garantata 15-20 ani) sau
- “la cheie” fiind folosite tigle de beton realizate cu tehnologie suedeza (garantate 50 ani)
Pret “la rosu” = 130.000 € + TVA
Pret “la cheie” = 225.000 € + TVA

TCC HOUSE 15 (vila noua P+2E);
Suprafata construita la sol = 109,10 mp;
Suprafata totala desfasurata = 263 mp;
Pret “la rosu” = 54.000 € + TVA
Pret “la cheie” = 85.000 € + TVA

TCC HOUSE 16 (casa noua unifamiliala);
Suprafata construita la sol = 166 mp;
Suprafata totala desfasurata (cu terase) = 212 mp;
Pret “la rosu” = 52.000 € + TVA
Pret “la cheie” = 80.000 € + TVA

Pentru mai multe detalii despre conditiile de contractare si plata, modalitati de executie, finisaje, bonusuri oferite pentru achizitionarea la cheie a imobilelor sau pentru termene de predare va invitam sa vizitati sectiunea Constructii noi.
Unic reprezentant comercial al singurului producator european de skiduri GPL subterane brevetate international, omologate CE si certificate MID;
Distribuitor national al materialelor de constructii (BCA, pavaje, borduri, jgheaburi, tigle de beton) si al celui mai nou produs termo-hidro-fonoizolator dezvoltat de cercetatorii institutului spatial NASA;
Prestator de servicii de design,proiectare si antreprenor general pentru constructii civile, comerciale si industriale;
Constructor si designer al statiilor de distributie GPL/carburant/mixte in regim comercial sau de incinta;
Dealer national pentru statii de epurare si separatoare de hidrocarburi agrementate in Romania;
Consultant in servicii de mediu, metrologie, marketing, dezvoltarea afacerilor si servicii energetice la nivel national.
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one